Stand pe genunchi..

Furtuna si-a facut cuib imprejurul linistii,
Asteapta sa loveasca cand tot ce e frumos, se intuneca.
Frica nu are prieteni, nici dusmani, numai nori ingreunati,
Veniti ca un sarpe incolacit pe sira spinarii,
Cocosata si tinuta in lanturi de gheata.


Cand te impiedici, caderea nu e o rusine,
Cateodata avem nevoie sa fim purtati pe brate,
Purtati  de un curat, sincer si cald zambet,
Al unui Domn ce ne priveste parca de prea departe.
Umbrele nu sunt ingeri, nici rugaciunile minciuni.


Oare unde sa ne ascundem de furtuna?
In beci, intre caramizi astupate de singuratate,
Sau pe genunchi, in camaruta supusi,
Lacrimilor sarate, din alabastru cazute,
Unde fiecare oftat isi are propria nota muzicala,

Copilaria e un secret trait numai de noi,
Iar ochii inchisi bat la poarta cerului.
Deseori tipam cu gura inchisa,
Strigam de dor dupa ce nu putem avea,
O imbratisare sfanta si putina simfonie.

        Nascut din Nou

Stau cu degetele in nisip,
La malul marii, e rece si umed
Ca si vantul  pe pielea pistruiata,
Trezeste fiori si ridic obloanele.
Zambetul unei dimineti insorite.

Cerul liber isi arata dintii,
Dinti de lapte, moi si veseli,
Printre stoluri cate-o carie,
S-a-nrosit, s-a zapacit,
Un porumbel subtil si ratacit.

Marea-i ca o patura infofolita,
Ma arunc in apa negru imbracat,
Imbracat cu toate grijile si neputintele,
Ma zbat pe ritm de tobe printre valuri,
Si-mi sfasii maieul sub privirea pescarusilor.

Cine-i in apa, se spala de sine
Cine-i sus in cer, e si jos langa mine
Cine-i jos sub mine, n-are decat sa ma caute
Din ura, din dragoste, din dor, sa nu clipesti,
Pe strada disparutilor.

O zi de luni.

In sudoarea trupului strivit,
Ce nu face omul pentru un strop de rai?
Crede-n traditii, in loto si-n cico,
Se sufoca cu dioxid de stres palid,
Isi mai aduce aminte de mici franturi de adevar,
Adulmecand o veste buna si-un colind.


Vorbele atarna greu pe umeri,
Umeri goi, loviti si tristi..
Atat de tristi, incat s-au cocosat cu totii.
Cati umeri mai stau drepti in stanga si-n dreapta ta?
Cei dinainte fug, iar cei din spate striga,” Eu stau drept”,
Dar mint si stau ascunsi, corciti intr-o cutie de carton.

Zambetul piere in umbra lui,
Nu-l poti vedea, e ascuns de vitregu-i frate.
Sta siret dupa esarfa,
Si cand Intrebi, ”Esti bine?”,
Priveste sarmant pe langa ochi
Raspunde falnic, ”Sunt bine”

Imbratisarile sunt libere, ieftine,
Cu o floare bio, nu se face primavara,
Ea nu miroase, nu imbie decat la ceea ce nu esti.
Opreste-te si vorbeste cu mine cand trenul alearga,
Dedicarea ajunge doar pana la geamandura.
N-am bilet, dar am o pluta intinsa pe val.


Jos cu masca si cocoasa,
Lasa-te imbratisat in treacatul meu,
Nu de mine, ci de cine-mi conduce pluta.
Lebada nepatata de urzeala verde a algelor.
Apuca moartea ei si ultimul scancet, ca salvare,
Cu o mana plapanda de alabastru.


Acopera-ti ranile cu pana alba
Si fugi de cine te urmareste,
Serpi rujati cosmopolitani,
In strigatul nebun si absurd pentru cine nu crede,
Adu-ti aminte si zambeste in rugaciunea ta,
In cer, lebedele canta opera.

Solitar Diletant

Dupa 16 ani de democratie, dupa revolutie, vreau sa vad cum s-a plastificat libertatea de opinie..iar raspunsul este..dupa sacul cu bani.
Ma simt mai strain acum in tara mea, decat inainte de 89.
Defectele mele sunt principala mea calitate, iar defectelor mele le datorez, cat am realizat eu in viata.
Unii se nasc batrani, iar altii devin batrani foarte repede, iar unii..ca mine nu se maturizeaza niciodata.
Pesimismul meu este modul meu de a nu accepta, sa judec normal, o anormalitate.Eu imi iubesc tara, dar din iubirea mea, vine si disperarea mea, de a vedea ce traim si cum traim. In acest moment este nevoie de oameni pesimisti ca mine pentru a opri pe cei care mimeaza optimismul in orice ocazie.
De Romania, nu ma pot satura, pentru ca face parte din destinul meu.
E foarte greu sa traiesti intr-o tara pe care o dispretuiesti. Eu nu pot. Ca sa ma apar de primejdia foarte mare de a-mi dispretui tara, prefer sa consider pe toti politicienii....fiind si de dreapta si de stanga..niste ticalosi.
Sunt trist, pentru ca indiferent ce se va intampla cu aceasta tara,..nu mi-e indiferenta soarta ei. Un om normal are o singura patrie, restul sunt doar tari.
In ce mai credeti astazi?
Mai cred in dragoste si in mizantropie.
Mai cred intr-o Romanie a mea, personala, care nu stiu daca a existat vreodata sau daca va exista.
Si cum arata aceasta Romanie a dumneavostra?
Stiti cum arata?
SImplu..Am avut si eu odata, o mama si-un tata. Mi-ajunge atat.


Octavian Paler

Spirit of God, Descend upon My heart

Invata-ma sa simt ca Tu esti mereu aproape,
Invata-ma ca luptele din sufletul meu sa le-ndur,
Sa-mi stapanesc indoiala ce se-nfiripa, rebelul suspin..
Invata-ma sa am rabdare pentru rugaciunea la care nu am inca raspuns.

George Crosby

Fir de iarba

Viata seamana cu firele de iarba. Iar eu sunt unul din ele. Nu caut nimic decat sa zbor. Da sa zbor.
Lumea e nedreapta uneori, iar eu m-am hotarat sa o schimb. De ce are voie gargarita sa zboare? De ce trebuie sa privesc melcii cum se plimba, luand ceaiul frunzelor de dupa-amiaza?
Pot sa-mi schimb destinul oare? Vorba aia, omida de ce ar putea?Nu numai ca se plimba si ma roade,dar cand are ea chef,se culca si se trezeste cu aripi, colindand un nou inceput deasupra dealurilor.
Si pana la urma..nu fac nimic rau, daca aspir la mai mult decat ceea ce sunt. Cresc in fiecare zi cu cinci milimetri,dar spune-mi ce-i mai frumos ? Sa cresti sau sa zbori?
Nu ratez nici o clipa sa privesc la moartea fratilor mei. Cum canta o fata la harpa, asa canta fratii mei cu vocea muribunda in bataia vantului , rupti de mainile copiilor si al indragostitilor.
O sa ma credeti nebun pentru ca vreau sa mor. Nu, nu vreau. Vreau sa zbor si atat.Iar daca moartea vine zburand, voi zbura si eu odata cu ea. Ce fir n-ar vrea in ziua de azi, sa moara de mana unui indragostit? Probabil va intrebati, de ce indragostit? Pentru ca numai ei ma mai respira, sub impulsul unei pasiuni fatale.
Nimeni nu mai respira aerul din iarba, din flori, din copaci. Si atunci de ce n-as vrea sa zbor?
Cati oameni mai vedeti pe strada, sa se opreasca sa respire? Sa priveasca la cer cand ies din casele lor..sau cand ies de la metrou, cand merg pe strada? Eu sunt mic, nu vad multe, cunosc prea putine. Florile barfesc, copacii judeca, firele de iarba sunt ucise. Vreau sa zbor..nu sa fiu ucis. Cea mai crunta soarta a unui fir de iarba, este sa fie ignorat si sufocat sub talpa unui bocanc.
Am impresia ca oamenii s-au transformat in roboti. Nu vi se pare? Dar ce este un robot? Ce-as putea eu sa stiu, despre un robot, mai ales ca lumina soarelui ma orbeste si nu vad decat o umbra conectata la fire, avand o forma minunata ,vie ,ce-mi aduce aminte de omul, care zbura prin zambete si ingeniozitate.
Ce rost are sa mai produc aer, daca robotii nu respira, ci calca. Strig dupa ei,dar imi intorc spatele, nici macar nu ma aud sau au impresia, ca m-au jignit in felul acesta, ca sunt superiori si ma controleaza. Vorba aia, ce putere are iarba in fata unui robot?
Odata o domnisoara umanoida, cu parul de culoarea spicului, a cazut la pamant si producea glande lacrimale asemanatoare lacrimilor omului si a spus cu buzele lipite de iarba, chiar cu o geana atingandu-mi puful trunchiului “ Ajuta-ma Doamne,ca ma sufoc, ajuta-ma sa traiesc cu adevarat, nu captiva intr-o viata banala”.
A fost un moment de cumpana chiar si pentru mine. Tragedia ei, a devenit povestea mea. Cand a spus ca se sufoca, am vrut sa ii fac respiratie gura la iarba. Odinioara, pe vremea oamenilor asa se facea. Oamenii se rugau si luau o gura mare de aer, inspirand adanc pentru revitalizarea adevarului. Dar nu si acum. Umbrele sunt prea grabite pentru un nou inceput.
Mi-am dat seama ca nu poate respira pentru ca este umanoida, frumoasa ce-i drept,dar robotul tot inert ramane.
A spus ca vrea sa traiasca, sa inteleg ca vroia sa devina om? M-am bucurat cand am auzit, am vrut sa ii dau carticica Tatalui meu ca sa invete drumul,dar cum sa ii dau daca nu ma respira? Macar de m-ar fi rupt,
cu pretul vietii, in drumul zborului meu desavarsit, mi-as fi sacrificat clipa placerii libertatii, dandu-i cartea. Dar nu se uita la mine, cine s-ar uita in ziua de azi la un fir de iarba?
Ea pierde pana la urma, nu eu.
A mentionat ca nu vrea sa fie captiva. Cum sa fii captiv cand ai toata iarba la picioare? Cand ai dreptul asupra tuturor numelor de animale,iar noi firele,plantele..natura, cersim sa fim respirati.
Aa, imi cer scuze, pentru o clipa am confundat omul cu robotul. Intr-adevar, robotul nu vede mai departe de firele lui, nu-si asculta decat dorintele carnale pietrificate, mintea inabusita de comenzi ale imaginilor electronice, iar restul.. e doar o afacere cu pamant.
Asta am ajuns. Sa fim vanduti ca pe sclavi si nu pentru aer, ci pentru mai multa lacomie agonizanta.
Oare ce inseamna pentru ea viata banala? Ma intreb, in primul rand, oare are o viata?
Viata seamana cu un fir de iarba. Creste cu scopul de-a zbura, iar cand zboara, muntii se clatina, nu pentru faptul in sine..ci pentru ca a riscat. Ori o viata banala aduce sinucidere. Imi doresc eu sa zbor,dar nu vreau sa ma sinucid, sunt prea liber ca sa supar pe Cel ce mi-a daruit libertatea, iar daca robotii sunt captivi, sunt datorita firelor care ii reduc la bariere si ingradire.
Oare exista rai pentru roboti? Nu cred, raiul inseamna fericire, iar robotii sunt tristi.
Sunt fericit pentru ca vreau sa risc, ori dau aer..ori zbor, dar n-am sa ma complac in izolare. Bocancul nu ma sperie, ci ma intarata sa imbratisez moartea, daruind viata domnisoarei.

Ionatan

Tropaie sub cruce,tropaie peste tot,
Nu-i cutremur,doar o coroana,
De spini indoliati pe capul unui miel.
Cantati,templul a cazut.

Gandul ii ca un mar paduret,
Deschide Cuvantul si taie ispita,
La o cana de dor,pe-un camp cu EL,
Infrupta-te din pilda vesniciei.

Lacrima,ce tragedie stoarsa..
A tristetii lui Isus sau mortii lui Goliat?
Scoate sabia inca o data in varf de lance,
Si taie orgoliul unui zambet de piatra.

Traieste povestea unui mar ionatan,
Cantati,templul s-a nascut!
Primavara nu se asteapta,ci se asculta..
Fericirea e o drama sfanta.