Stand pe genunchi..

Furtuna si-a facut cuib imprejurul linistii,
Asteapta sa loveasca cand tot ce e frumos, se intuneca.
Frica nu are prieteni, nici dusmani, numai nori ingreunati,
Veniti ca un sarpe incolacit pe sira spinarii,
Cocosata si tinuta in lanturi de gheata.


Cand te impiedici, caderea nu e o rusine,
Cateodata avem nevoie sa fim purtati pe brate,
Purtati  de un curat, sincer si cald zambet,
Al unui Domn ce ne priveste parca de prea departe.
Umbrele nu sunt ingeri, nici rugaciunile minciuni.


Oare unde sa ne ascundem de furtuna?
In beci, intre caramizi astupate de singuratate,
Sau pe genunchi, in camaruta supusi,
Lacrimilor sarate, din alabastru cazute,
Unde fiecare oftat isi are propria nota muzicala,

Copilaria e un secret trait numai de noi,
Iar ochii inchisi bat la poarta cerului.
Deseori tipam cu gura inchisa,
Strigam de dor dupa ce nu putem avea,
O imbratisare sfanta si putina simfonie.