Stand pe genunchi..

Furtuna si-a facut cuib imprejurul linistii,
Asteapta sa loveasca cand tot ce e frumos, se intuneca.
Frica nu are prieteni, nici dusmani, numai nori ingreunati,
Veniti ca un sarpe incolacit pe sira spinarii,
Cocosata si tinuta in lanturi de gheata.


Cand te impiedici, caderea nu e o rusine,
Cateodata avem nevoie sa fim purtati pe brate,
Purtati  de un curat, sincer si cald zambet,
Al unui Domn ce ne priveste parca de prea departe.
Umbrele nu sunt ingeri, nici rugaciunile minciuni.


Oare unde sa ne ascundem de furtuna?
In beci, intre caramizi astupate de singuratate,
Sau pe genunchi, in camaruta supusi,
Lacrimilor sarate, din alabastru cazute,
Unde fiecare oftat isi are propria nota muzicala,

Copilaria e un secret trait numai de noi,
Iar ochii inchisi bat la poarta cerului.
Deseori tipam cu gura inchisa,
Strigam de dor dupa ce nu putem avea,
O imbratisare sfanta si putina simfonie.

        Nascut din Nou

Stau cu degetele in nisip,
La malul marii, e rece si umed
Ca si vantul  pe pielea pistruiata,
Trezeste fiori si ridic obloanele.
Zambetul unei dimineti insorite.

Cerul liber isi arata dintii,
Dinti de lapte, moi si veseli,
Printre stoluri cate-o carie,
S-a-nrosit, s-a zapacit,
Un porumbel subtil si ratacit.

Marea-i ca o patura infofolita,
Ma arunc in apa negru imbracat,
Imbracat cu toate grijile si neputintele,
Ma zbat pe ritm de tobe printre valuri,
Si-mi sfasii maieul sub privirea pescarusilor.

Cine-i in apa, se spala de sine
Cine-i sus in cer, e si jos langa mine
Cine-i jos sub mine, n-are decat sa ma caute
Din ura, din dragoste, din dor, sa nu clipesti,
Pe strada disparutilor.

O zi de luni.

In sudoarea trupului strivit,
Ce nu face omul pentru un strop de rai?
Crede-n traditii, in loto si-n cico,
Se sufoca cu dioxid de stres palid,
Isi mai aduce aminte de mici franturi de adevar,
Adulmecand o veste buna si-un colind.


Vorbele atarna greu pe umeri,
Umeri goi, loviti si tristi..
Atat de tristi, incat s-au cocosat cu totii.
Cati umeri mai stau drepti in stanga si-n dreapta ta?
Cei dinainte fug, iar cei din spate striga,” Eu stau drept”,
Dar mint si stau ascunsi, corciti intr-o cutie de carton.

Zambetul piere in umbra lui,
Nu-l poti vedea, e ascuns de vitregu-i frate.
Sta siret dupa esarfa,
Si cand Intrebi, ”Esti bine?”,
Priveste sarmant pe langa ochi
Raspunde falnic, ”Sunt bine”

Imbratisarile sunt libere, ieftine,
Cu o floare bio, nu se face primavara,
Ea nu miroase, nu imbie decat la ceea ce nu esti.
Opreste-te si vorbeste cu mine cand trenul alearga,
Dedicarea ajunge doar pana la geamandura.
N-am bilet, dar am o pluta intinsa pe val.


Jos cu masca si cocoasa,
Lasa-te imbratisat in treacatul meu,
Nu de mine, ci de cine-mi conduce pluta.
Lebada nepatata de urzeala verde a algelor.
Apuca moartea ei si ultimul scancet, ca salvare,
Cu o mana plapanda de alabastru.


Acopera-ti ranile cu pana alba
Si fugi de cine te urmareste,
Serpi rujati cosmopolitani,
In strigatul nebun si absurd pentru cine nu crede,
Adu-ti aminte si zambeste in rugaciunea ta,
In cer, lebedele canta opera.