Pasesc pe nisipul sfant,
Soarele nu stie daca sa apuna,
Sau sa se ascunda in spatele meu!
Totul depinde de aceea alegere,
Ma descalt cu rusine,
Capul mi-l tin aplecat..
Ma intorc la inima inchinarii!
Regret a mea greseala,
Ca am parasit bratele credintei!
Nu sunt demn de Fata Lui,
Unde gasesti dragoste mai mare,
Sa moara un rege pentru robul sau?
In suflet rece si plin de fum m-am incuiat.
Culoarea parului mi-au corupt si zestrele..
Dar oare imi mai pot spala inauntrul meu de negru?
Sau tot ce-mi vor atinge mainile-mi umede,
Se va transforma in zgomot si tacere rosie?
O mie de ganduri,infinit de intrebari.
Timpul judecatii a venit,in rabufnirea izolarii.
Neputincios,cu picioarele in nisip,nu pot decat sa ma supun.
Este singura putere a omului..
Ma inchin Tie acum,
Prea iubitule Tata,
Inainte de a fi prea tarziu
Ma porti pe brate si Pasesti in locul meu pe apa,
Sa ma speli de negru.
Blogul tau are putine postari dar toate sunt foarte foarte frumoase. Poezia asta m-a înduiosat pană la lacrimi. Dumnezeu să te binecuvânteze!
RăspundețiȘtergere